Se spune că patru din cinci femei active din punct de vedere sexual sunt afectate de această boală, sigur este faptul că netratată anexita poate provoca complicaţii serioase şi poate avea consecinţe grave asupra fertilităţii femeii.
Anexita este o inflamaţie a trompelor uterine şi a ovarelor. Se mai numesc şi salpingo- ovarite sau metroanexite, deoarece de cele mai multe ori inflamaţia se întinde la uter, trompe, ovare.Termenul de boala inflamatorie pelvină este un termen general folosit atât pentru infecţia acută, cronică, subacută sau recurentă a trompei şi ovarului, cât şi a structurilor adiacente.
Leziunile predominante sunt la trompă (salpingă), ovarul fiind mai rar afectat. Leziunile de obicei sunt bilaterale, dar cu acutizare mai mare într-o parte.
Anexita se prezintă sub două forme; acută şi cronică. În ambele cazuri se datorează unei flore microbiene mixte: germeni aerobi şi anaerobi.
Căile prin care se realizează infecţia sunt:
-calea limfatică, situatie frecvent întâlnită după naştere sau după un avort
-prin contiguitate (din aproape in aproape) din floră vaginală aceasta fiind cea mai frecventă formă întâlnită
-hematogenă (prin fluxul sanguin) care este destul de rară şi se manifestă în cadrul bolii TBC
Anexitele sunt exacerbate de o serie de factori: menstruaţia, contactul sexual, examinările clinice repetate.
Un aspect important de menţionat este faptul că în perioada menstruală are loc o ruptură a barierei antibacteriene reprezentate de mucusul cervical ceea ce favorizează transmiterea ascendentă a agenţilor infecţioşi.
De asemenea agenţii infecţiosi se pot fixa de spermatozoizi ajungând în tractul genital superior.
O situaţie particulară este reprezentată de transmiterea infecţiei localizate la nivelul endometrului, secundare unui DIU (dispozitiv intrauterine) către mucoasa trompei şi ovarului.
Diagnosticul unei anexite acute se susţine pe următoarele simptome:
durere în etajul abdominal inferior predominat în una din fosele iliace sau ambele în cadrul anexitei bilaterale cu iradiere pe faţa internei a coapsei
febra de obicei mai mare de 38 grade Celsius
greaţă uneori însoţită de vărsături
cefalee( dureri de cap )
secreţie vaginală purulentă
În formele acute prezintă dureri în abdomen şi regiunea şalelor, febră, secreţie vaginală abundentă sau în unele cazuri chiar cu pierderi de sânge. Intensitatea durerilor depinde de constituţie, etc şi de obicei este variabilă. Uneori apar dureri surde dar în puseuri de dureri acute în abdomen şi regiunea şalelor, uneori cu febră sau chiar cu pierderi de sânge prin vagin în cantitate mică. În cele mai multe cazuri sunt dureri persistente în bazin, raporturi sexuale dureroase, tulburări menstruale, etc. Acestea în formele acute. În forma cronică acestea sunt diminuate.
În unele cazuri însă pot fi dureri vii la urinare, scaun sau chiar la cel mai mic efort.
Anexita acută necesită repaus la pat până la dispariţia febrei, durerilor şi disconfortului local, suprimarea raporturilor sexuale.
Regimul alimentar va fi redus, hidric în cazul vărsăturilor (se preferă în acest caz sucuri din legume şi fructe). Se va evita în toate cazurile constipaţia (se poate recomanda Redigest).
Durerile se calmează punând pungă de gheaţă sau comprese cu tincturi din plante (Tinctură de urzică-moartă-galbenă) pe abdomen. De asemenea se mai pot folosi ovule cu propolis care este un bun anesteziant şi elimină durerea.
Dacă durerile sunt foarte vii se va face tratament numai la spitalele de specialitate.
Complicaţiile cauzate de anexită
Complicaţiile care pot apare dacă procesul infecţios continuă fără a se realiza un tratament se datorează faptului că organele pelvine încearcă să limiteze procesul infecţios şi se vor forma aderenţe între acestea cu desfiinţarea planurilor dintre ţesuturi. Din complicaţiile cele mai frecvente amintim:
– peliviperitonita
– abces tubo-ovarian
– peritonita generalizată
– celulita pelvină cu tromboflebită
Există şi complicaţii cronice şi acestea sunt obstrucţia trompei (40 % din cazuri după 3 episoade de anexită), sarcină extrauterină şi sindromul dureros pelvin cronic ( 15 % din cazuri ).
Tratament:
Există un tratament atât profilactic cât şi curativ al anexitei
Cel profilactic implică diagnosticarea precoce şi tratamentul oricărei afecţiuni simptomatice a tractului genital inferior: uretrita,vaginita.
Tratamentul curativ constă alături de antibioterapie şi în administrarea de analgetice, antiinflamatorii, repaus la pat, eventual îndepărtarea DIU dacă este cazul, evitarea frigului .
Se asociază de obicei două antibiotice (ex: cefoxitină şi doxiciclină) pentru a acoperi tot spectrul de agenţi implicaţi în procesul infecţios. Pentru tratamentul antibiotic adecvat se recomandă consultul ginecologic de specialitate.
Recunoaşterea cât mai precoce a inflamaţiilor pelvine (anexita) şi a tratamentului eficient al acestora este necesară pentru a impiedica afectarea ireversibilă a sistemului reproductiv.
Incidenţa infertilităţii după primul episod de anexită este de 12 %, însă diagnosticarea şi instituirea tramentului antibiotic cât mai precococe şi cu spectru larg va reduce incidenţa complicaţiilor mai ales dacă ţinem cont că infertilitatea creşte cu cât procesul inflamator este mai intens .
Anexita cronică este de obicei secundară modificărilor induse de inflamaţia acută iniţială. Anexitele acute neindentificate şi netratate corespunzător, utilizarea DIU şi menţinerea lui o perioadă indelungată determină instalarea unui proces inflamator cronic.
De o mare utilitate terapeutică, sunt curele balneoclimaterice care au efect benefic prin îmbunătăţirea metabolismului general al organismului, îmbunătăţirea circulaţiei sanguine, activarea receptorilor genitali cu îmbunătăţirea tulburărilor locale hormonale, diminuarea durerilor. Cele recomandate sunt apele sărate de la Techerghiol, Amara, Sovata, Govora, Pucioasa.
Se pot folosi în aceste cazuri spălături vaginale cu: afin, bătrâniş, brânca ursului, cătină, cerenţel, cimbru, coada şoricelului, gălbenele, ghimpe, iarbă neagră, in, jneapăn, levănţică, limba mielului, măceş, merişor de munte, nalbă, nap, năprasnic, osul iepurelui, pătrunjel, pin, pir, plămânărică, porumb, pufuliţă cu flori mici, roibă, schinduf, sunătoare, toporaş, ţintaură, zămoşiţă, zmeur. Spălăturile vaginale se vor face la temperatura corpului cu una sau mai multe din plantele de mai sus, enumerarea fiind orientativă .
Se pot folosi băile cu plante:
Se fierbe la 10 litri de apă un pumn de plante timp de 5 minute. Se vor pune următoarele plante medicinale: flori de păducel, flori şi tulpini de rostopască, flori de nalbă mare, frunze de mur, frunze de salvie. În cazurile mai grave se pune câte un pumn din fiecare din aceste plante. Se strecoară apoi în cada de baie unde se va sta timp de 20 minute. Se pot de asemenea face băi vaginale cu acest decoct adăugând 250 ml din decoctul de mai sus la 2 litri de apă. Instilaţiile în acest caz se fac cu irigatorul seara la culcare, timp de o săptămână în fiecare zi.
În toate cazurile ovulele cu propolis (0,5 g la un ovul) şi ovulele din plante de exemplu, Monofemina 2 sunt foarte indicate.
Se va evita expunerea la frig, efortul fizic intens, ridicarea de greutăţi, realizarea de antrenamente, de exemplu fittnes şi chiar eforturile fizice de orice natură, până la vindecare.
Dr Ramona Weisz, medic specialist medicină de familie, competenţă apifitoterapie, homeopatie
